Why i screwed it up ?
Oh, frate ! De câte ori am deschis această pagină de atâtea ori am închis-o pentru că m-a apucat frustrarea şi ameţeala şi...
Îmi cer mii de scuze dacă nu sunt coerentă în ceea ce spun. Se pare că nu mai sunt deprinsă nici măcar cu scrisul.Ar trebui să vin acum, după atâta vreme cu ceva frumos, cu ceva profund care să constituie motivul absenţei mele de pe blog. Să spun "uite, am lucrat la asta din greu şi a meritat" sau fără să mă plâng să postez un feeling şi să tac.Totuşi dacă nu am făcut-o până acum înseamnă că ceva, ceva s-a întâmplat. Aşadar, vin cu o scuză tâmpită : "nu-i vina mea". Da, de fiecare dată când îţi merge totul bine şi îţi vezi de treaba ta apare un motiv (adorabil sau mai puţin adorabil) care-ţi dă totul peste cap, inclusiv pofta de mâncare! Serios, am un gol în stomac.(ţine-l chill, nu îl lăsa să avansezeee!!!)Îmi vine să ahh...greu de descris.Uite aşa :
Îmi amintesc de exemplu luni, cum părea totul aşa ok şi monoton şi stăteam la Unirii pe bancă şi mi-am zis că vreau ceva extrem (ceea ce s-a dovedit a fi o idee tâmpită). Atunci chiar nu aveam nevoie decât de o cafea şi o carte bună dar eu ca deşteapta "nu, că nu-i de ajuns" şi uite aşa au apărut problemuţele.
N-am să încep acum să aberez despre chestii personale pentru că nimănui nu îi pasă, chiar dacă e a doua sau a treia oară din viaţa mea în care-mi vine să plâng, da' un plâns dinăla de frustrare, un afurisit de plâns "de să-mi sară ochii din cap" iar partea proastă e că eu, spre deosebire de Peyton nu am pe umărul cui să pun capul şi să zac ori în cel mai rău caz să şoptesc gândurile care mă macină. V-aţi prins de fază, nu?
Eu sunt în stare să mă tăvălesc pe jos ca să fac sentimentul ăsta să se oprească şi să nu mă mai tulbure. Nu mă mai lasă să scriu. Nu mai pot să scriu, aşa că o să mă opresc o vreme. Cu totul.
Frumos!
RăspundețiȘtergere