02 - Tratament

Capitolul 02- Tratament

Ochii mi s-au deschis cu greu şi am tras câteva guri de aer.O lumină albă, foarte intensă se revărsa în jos şi am avut intenţia de a-mi proteja faţa. Ce se întâmplă?

Pupilele mi s-au micşorat atunci când m-am deprins cu camera.M-am ridicat şi mi-am plimbat privirea în jur.Pereţii erau albi,iar pe partea opusă,o uşă mare din metal. Eram pe patul cu aşternuturi imaculate,învelită cu o pilotă moale.

Am privit peste umăr cele două lămpi şi am observat că totul,dar absolut totul era prins în perete.

Fereastra-podea medie, capta lumina din dreapta biroului,iar în clipa în care am realizat că era acoperită cu bare din fier forjat un nod mi s-a răsucit în stomac.

Dumnezeule,eram în închisoare.

Am coborât jos din pat şi m-am privit. Ceva nu era în regulă...Dacă eram în închisoare nu ar fi trebuit să port o salopetă portocalie ? Eram îmbrăcată cu un top şi nişte pantaloni albi ca cei de jogging.Nu ar fi trebuit să fie un pat rece,supraetajat ? Nu ar fi trebuit să fie totul gri? Dar această nunanţă era orbitoare şi mi-a provocat vaga senzaţie de dezgust.

Înainte de a-mi da seama ce se întâmplă m-am aruncat înainte, cu palmele susţinându-mi genunchii şi voma s-a proiectat din gura mea,arzându-mi gâtul şi acoperi podeaua.

Uşa din metal greu s-a deschis şi am auzit un glas de femeie.

-Oh,nu a spus ea apoi am auzit tropăitul unei perechi de pantofi. S-a aplecat asupra mea trecându-şi mâna prin părul  meu castaniu,dându-l la o parte, iar muşchii stomacului s-au oprit din contracţie.M-am târât înapoi,departe de imaginea îngrozitoare ce mi se contura în minte,lipindu-mă cu spatele de zidul camerei dressing şi ştergându-mă la gură cu dosul palmei.

-Unde naiba sunt? vocea îmi era uscată.

Femeia m-a ignorat şi întinzându-se apăsă butonul de deasupra.

-Da?

-Liz,am nevoie de un om de serviciu în camera 304,te rog.

-Imediat.

Un şuierat părea să indice întreruperea conexiunii,iar tipa s-a întors spre mine.

-Haide dragă.Hai să te curăţ.

-Unde sunt ? am repetat. Nu merg nicăieri până nu  primesc nişte răspunsuri.

-Ce să îţi spun în timp ce te curăţ?

M-am uitat în jos,spre podea şi am realizat că oferta ei era probabil singura calea de a obţine ce-mi doresc şi pe lângă asta,aveam nevoie de haine noi.

M-am apăsat pe marginea biroului,in timp ce muşchii picioarelor se agitau, cedând şi aruncîndu-mă din nou pe podea.

-Nu merge aşa, a zâmbit ea şi m-am simţit constant pe picioarele mele.

-Cine eşti tu ? Măcar atât meritam să ştiu. Sentimentul patetic de a vomita pe podeua unui mediu complet străin era tot acolo sâcâindu-mă.A urmat un zâmbet recomfortant şi şi-a înfăşurat braţul în jurul taliei mele înainte ca voma să înceapă din nou.

-Sunt Jenna.

Jenna m-a condus pe holul în întregime alb,desigur către o baie elegantă.M-a aşezat pe canapeaua din colţ.

-Mărime mică ? întrebă începând să caute prin cabinet.

Mi-am simţit obrazul înroşindu-se sub fardul rumen. Ştiam că arăt oribil,nu era nevoie să punctez.

-Cred că da,am aprobat încet.

Cum am urmărit cu privirea, mâna dreaptă a început să mă mănânce,într-o senzaţie oribilă de arsură, aşa că mi-am trecut stânga peste aceasta.Acţiunea a fost complet inconştientă degenerând în altceva. Picături mici de sânge au ţâşnit începând să stropească în trei  rânduri.

-Iată-le, cântă Jenna şi învârtindu-se prin faţa mea îmi oferi hainele, identice cu cele purtate mai devreme. Se uită în jos şi surâsul pieri.

-Oh.

A căutat în cabinet din nou şi a scos un tub de Neosporin şi o cutie de Band -Aids.

-Deci, unde sunt ?

-Clinica de reabilitare din Mystic Falls.

M-am ridicat în picioare căci respiraţia mi s-a oprit în piept.

-Ce ? Cum dracu am ajuns aici ?

Calm, Jenna m-a urmat.

-Stai,Elena. A poruncit pe un ton care nu lasă loc de argument.Mi-am muşcat buza superioară şi am tăcut în timp ce se ocupa de plasarea Band- Aidusurilor pe porţiuni.

-Ai fost adusă de domnul Salvatore.

-Ce? Am lăsat loc altui protest.Buzele meles-au despărţit,maxilarul fiind incapabil de vreun efort. Dar îmi aduceam perfect aminte înainte ca Damon să plece.

-Îţi spun totul despre el. Cât mai curând, îndată ce te îmbraci.Mi-a mângâiat partea de sus a mâinii când a lipit ultimul Band-Aid.A zâmbit.Părea o femeie atât de plăcută,lucru ce m-a făcut să ma simt inconfortabil. Îţi las hainele aici. Voi ieşi afară, dar poţi suna dacă ai nevoie de ceva.

S-a ridicat şi a pus hainele lângă mine, şi apoi a închis uşa în urmă.

În dreapta mea se afla o fereastra mare, şi din fericire nu era acoperită cu bare de fier.M-am grăbit să îmi schimb ţoalele murdare de vomă şi am fugit spre aceasta.Aşa cum am scos capul afară, am realizat că eram la etajul al treilea. Vântul îmi biciuia faţa când am privit în stânga şi în dreapta.Am remarcat o conductă de drenaj. În mod normal ar fi trebuit să meargă, dar nu şi la etajul trei.În faţa câtorva ferestre din dreapta era o scară ruginită, ce ducea în jos, spre sol. Ar fi fost perfect dacă nu ar fi fost un spaţiu atât de mare dincolo de aceasta. M-am sprijinit pentru a vedea dacă  se întinde vreo margine între ferestre. Aproape am zâmbit când am văzut că acolo  era una, cu toate acestea, era extrem de îngustă, poate un picior şi jumătate lăţime.

Ştiind că aceasta era singura mea oportunitate, am decis să încerc.

Pentru un om normal aş fi fost considerată o idioată.Cine nu acceptă ajutor chiar şi când a fost literalmente împins din spate ? Eu doar nu puteam. Nu încă.

La nivelul muşchilor au început durerile şi pentru a merge mai departe era nevoie de un drog, şi cât mai repede.

Am ieşit pe pervaz  şi mi-am apăsat spatele de perete. Am păstrat privirea drept înainte, ştiind că dacă m-ş uita în jos aş cădea.
Ăsta e un lucru pe care nu l-am simţit aşa în realitate.
Încet, am înaintat spre scară. De îndată ce mâna mea a fost capabilă să atingă balustrada ruginită, am coborât treapta.

Am fost pe punctul de a ajunge la al doilea nivel, când mi-am auzit numele.

"Elena!" Jenna striga de la fereastra. "Elena, vino înapoi!"  a cerut ea.

Din nefericire pentru ea eram prea departe să o mai pot asculta aşa că am mărit ritmul coborârii. Sunt sigură că un loc ca ăsta avea bodyguarzi şi un interfon în baie.

Mai devreme decât mă aşteptam picioarele mele au atins iarba moale acoperită cu rouă. Corpul meu se simţea ciudat în alternanţă cu fuga.A trecut mult timp de când nu am mai avut activitate fizică,nefiind în totalitate convinsă că aş putea rezista. Am împins gândul departe, cu toate acestea m-am forţat să mă mişc. Mîă puteam odihni departe de locul ăsta.

-Elena ! vocea masculină m-a prins cu garda jos şi am întors capul spre sunet.

Damon venea spre mine, şi părea să aibă un ritm mult mai rapid.

Am accelerat prea târziu. Două mâini puternice mă trăgeau în jos.

-Drace ! am ţipat. Dă-mi drumul, Damon. m-am răsucit pe călcâie lovindu-l în încercarea de a scăpa din strânsoarea lui.

-Stop, Elena!

-Du-te dracului . am scuipat inapoi. Când eram supărată obişnuiam să folosesc acest vocabular. El lupta ferm împotriva mea până ce un tremur m-a lovit şi am fost cuprinsă de spasme.

Senzaţia a fost înfricoşătoare şi dureroasă dar a durat numai câteva secunde.Mi-a lăsat corpul uşor jos, pe iarba moale.

Când mi-am deschis ochii am căutat aer şi încercat să mă adaptez din nou la lumina din jur.

-Ce s-a întâmplat ? am gemut. Sunetul părea să fie prins în gât.

Damon mă privea cu simpatie, era în centrul atenţiei mele.

-De ce  îţi faci asta ? a spus punându-şi braţele în jurul trupului meu şi apropiindu-mă de pieptul lui.

-Nu, Damon. Speram ca sunetul să ajungă la urechile lui.

S-a uitat în jos la mine  şi am simţit cum fiorii se ramifică.Părea atât de îngrijorat.

-Trebuie, Elena a răspuns el simplu.

Ne apropiam de uşile mari, duble, când Jenna a venit într-un suflet.

-Elena, de ce ai făcut aşa ceva ? A fost periculos, iar tu nu eşti pregătită pentru aşa ceva. M-a certat.

-Unde e camera ei, interveni Damon.

-La etajul al treilea, a oftat Jenna.Haide, vom lua liftul.

Am urcat până acolo în tăcere. Mintea mea amorţise în tot acest timp.Am fost atât de aproape de libertate, atât de aproape de a fi departe de aici.Dar Damon a trebuit să intervină. Damon intervine mereu.

Uşile s-au deschis şi Jenna a făcut cu mâna un semn.

-În 304, detectiv. Am să merg să completez un raport de tentativă de evadare. Voi fi înapoi cu medicamentul ei.

Damon şi-a făcut drum de-a lungul coridorului şi m-a dus în camera mea-deşi acum mirosea puternic a pin-, unde m-a aşezat pe pat.

Mi-am pus palmele pe pilotă şi am împins până la o poziţie şezândă, deşi mişcarea a fost ciudată.Muşchii braţelor s-au zguduit sub greutate şi m-am simţit ameţită.Foarte încet am revenit la poziţia iniţială pentru a-mi putea apleca capul în faţă.

Damon stătea lângă pat, cu privirea aţintită în jos. Mi-a luat un moment să apreciez aspectul şi ţinuta lui de astăzi.Purta jeanşi închişi la culoare,aproape negrii, cămaşă cu dungi gri, cu mânecile suflecate aproape de coate. Insigna de detectiv îi atârna în jurul gâtului pe un lanţ de argint. Muşchii maxilarului lui ba se încordau, ba se relaxau repetat în semn că nu îi place ceea ce gândeşte. Se plimba fără probleme prin întreaga încăpere, dar corpul îi părea rigid. Era un fel de a părea supărat.

După câteva clipe de linişte am decis să vorbesc.

-De ce sunt eu aici ?

-Este o întrebare serioasă ? a continuat el în acest ritm.

Buzele mele s-au despărţit uşor. M-a surprins grosolănia replicii.

-Nu, este o întrebare tâmpită dar eu încă doresc să ştiu răspunsul.

S-a întors spre mine. Ochii lui erau reci, ca de obicei emanau întuneric şi frig.Cu siguranţă era supărat.

-Eşti aici, Miss Gilbert, pentru că te-am găsit în mijlocul unei crize pe alee, noaptea trecută.

-Ce ?

-Da, a dat din cap frământând mâinile în buzunare. O crză, ştii...unul dintre lucrurile pe care tocmai l-ai avut.

-Asta a fost o criză ?

-Da, a fost o criză, repetă el sardonic.

-N-am mai avut înainte, am murmurat.

-Te-am găsit şi te-am adus aici.

-De ce?

-Pentru că cealaltă alternativă este la închisoare, Elena.

-Ştii că nu voi sta aici, am zis liniştită.

-Defapt,vei, a  corectat stând jos la picioarele patului.Tu nu eşti aici în mod voluntar.Eşti aici pentru că statul este exigent. Dacă renunţi la această facilitate, Miss Gilbert, vei merge la închisoare.

L-am privit fix. Furia îmi traversa prin vene din cauza lui Damon şi a acestei situaţii.

-De ce tot faci asta pentru mine ? De ce nu poţi să mă laşi în pace să îmi trăiesc viaţa ?

El a inspirat.

-Viaţa ?Asta numeşti tu viaţă ? Este moarte, se întâmplă lent.

Mi-am dat ochii peste cap.

-De ce nu mă laşi doar în pace ?

A gemut şi s-a aplecat peste, astfel încât coatele sale erau pe genunchi şi faţa cuprinsă între palme.A fost cea mai tulbure imagine pe care am văzut-o.

-Ştii ce ţi s-ar fi putut întâmpla noaptea trecută ? a întrebat încet.

-Mi-ai făcut conştient faptul că aş fi putut muri, am raspuns sec.

-Exact. Întors spre mine, ochii lui s-au mâhnit. Ai fi putut muri. Pentru că şi-am dat acele droguri înapoi. Sau, cineva te-ar fi putut găsi pe alee.Ştii de ce am întrebat de Vicki Donovan ? E moartă, Elena. Ucisă.Şi sunt foarte sigur de băieţii despre care mi-ai spus. O fată dată afară şi deşi trează, prea slabă să se lupte. Ca şi cum eşti servită pe o farfurie.

Sprâncenele mele s-au încordat într-un semn de confuzie.Viki era moartă ? Şi...se simte Damon vinovat pentru ceea ce mi s-a întâmplat ?

-Damon, nu e vina ta că am făcut o criză, am şoptit.

-Este, a dat din cap pentru sine. Le-am avut. Ţi le-am dat înapoi doar să aflu nişte nume.Cine dracu ar face asta ?

Inima a început să îmi bată incomod în piept în timp ce el a continuat să se învârtă în jurul a ce a făcut şi ce nu a făcut.

Ce se întâmpla aici ?

Noaptea trecută eram pe alee căutând ceva tare.Pe lângă asta, lucrurile păreau simple.Azi am fost într-un centru de dezintoxicare pentru că am fost tentată să iau droguri. Ştiam că sună al naibii de rău.Şi ce s-a întâmplat cu Damon ? A pornit de la detectiv local şi a ajuns să fie protectorul meu. Nu am înţeles raţionamentul lui. Deci, îi aminteam de fosta lui iubită.

-Damon, de ce îţi pasă de mine ?

Ultima întrebare din acea noapte avusese un răspuns nesatisfăcător.

-Am spus deja.

Am clătinat din cap.

-Nu îmi place ceea ce mi-ai spus.

-Ce vrei să spun, Elena ?

-Vreau adevărul, Damon !aproape am strigat. De ce nu pleci odată ?

A tras scaunul şi s-a aşezat.

-De cât timp ne cunoaştem ?

-Ce are de-a face cu această conversaţie? am întrebat găsind întrebarea aleatorie şi nejustificată.

-Ne-am cunoscut acum un an, şi-a răspuns el.În acest an, în 99 % din timp, unde am venit să te caut ?

Nu am înţeles.

-În acea blestemată alee, Elena ! Drogându-te sau deja drogată.

-Damon, nu înţeleg modul acesta de a răspunde la întrebarea mea.

-Ştii cum mă duc acasă în fiecare noapte ? a zis ignorând ceea ce am spus.O casă,o casă mare cu Tv şi candelabre şi un duş dat dracului.Şi ştii la ce mă gândesc majoritatea timpului ? Tu. În aleea aia nenorocită. S-a aşezat din nou pe podea, în genunchi. Meriţi mai mult de atât, Elena. Şi ne cunoaştem de un an . E imposibil să nu mă simt implicat.

-Mă placi ?

-Da, te plac al naibii de mult,a replicat.Începând de acum şi pentru o lungă perioadă de timp, nu voi mai suporta să te văd aşa. Aşezată în genuchi, gata să îi faci un blowjob tipului. Te face să ai convulsii.Sunt aici fiindcă vreau să îţi fie mai bine.

-Sunt foarte bune lucrurile, aşa cum sunt. A fost o minciună. Nu erau chiar aşa bune.

Damon a oftat şi s-a aşezat din nou pe scaun.

-E exact ce a spus ea.

-Cine ?

-Katherine. Când a spus numele fetei, durerea se infiltra în ochii lui.

Mânia mea faţă de el a degenerat mai degrabă în compasiune.

-Este fata de care îţi amintesc eu ?

M-am ridicat în fund, pe pat, pentru a fi mai aproape de el.

A dat din cap şi s-a uitat în jos . Numai era tocmai prezent în sală.

-Ce s-a întâmplat cu ea ?am întrebat încet.

-A murit, răspunse el categoric.

M-am abţinut să îmi dau ochii peste cap, ci m-am adunat.

-Cum?

Şi-a aplecat capul şi a închis ochii. Era greu să îşi caute în memorie.Ştiam cum se simte, nici eu nu am răscolit niciodată în trecut.A deschis ochii albaştrii, reci şi trişti.

-Am întâlnit-o pe Katherine în liceu, a început uşor. A fost dragostea vieţii mele, într-adevăr.Un zâmbet mic i-a atins buzele odată cu invocarea acelor vremuri.Am fost împreună, am ajuns împreună la colegiu şi a urmat filosofia. Când a început să fumeze nu m-am gândit la nimic.Adică, în colegiu ai voie nu ? Să experimentezi... Nu am realizat când a intrat în ghestii mai grele.

Maxilarul mi s-a înăsprit.Ştiam cum a decurs povestea. Sincer mi-am dat seama atunci când a pomenit ceva de chestii mai grele.Se întâmplă treptat.Totul începe cu utilizarea lipsită de griji şi apoi te loveste ca un tren de marfă - necesitatea.

-Elena, am urmărit-o...dragostea vieţii mele transformată într-un monstru. Privirea lui a devenit atât de puternică, atât de intensă,uimitoare.A fost convinsă că drogul e mai important decât mine. Şi am încercat. A privit spre podea şi a gemut liniştit.Elena, am încercat din greu să o ajut. Am încercat să o ajut, că mi-a făcut rău.Dar nu m-a ascultat! Privirea lui a întâlnit-o pe a mea din nou.

-Ea mi-a spus că lucrurile au fost bune aşa cum au fost.

Mi-am recunoscut cuvintele.

-A continuat să utilizeze şi a devenit crudă şi dispreţuitoare şi răuvoitoare.Nu a mai fost Katherine. Ura totul,ura viaţa,se ura pe sine. Mă ura pe mine.

Am vrut să mă întind spre el şi să-l ating. Voiam să ştie că sunt aici pentru el.Senzaţia a fost confuză şi ciudată.

-Şi nu am putut face nimic în această privinţă din punct de vedere legal.Oricum...Durerea s-a stins repede din ochii lui şi a părut că revine la realitate. S-a ridicat şi a împins scaunul sub birou.

-Dar cu tine, totuşi,este o poveste diferită. Eu pot, legal să acţionez cumva.Deci, Elena în următoarele 30 de zile vei fi supusă unui tratament pentru dependenţa ta.Voi vedea personal dacă completezi programul şi vom figura totul.

-Ei bine, dar dependenţa ta, Damon ?

-Nu înţeleg ce vrei să spui.

M-am ridicat. Încercam să par cât de cât puternică, sau măcar inexpresivă.

-Katherine a fost dependenţa ta şi în mod normal o dependenţă este la fel de dăunătoare emoţional cât şi fizic.Aceasta era ea. Şi ai ajutat-o atât de mult că ţi-ai făcut ţie rău. Acum că ea numai e , presupun că eu sunt noua dependenţă.Faci orice ca să o ajuţi, să îi fie bine.Sună ca o dependenţă pentru mine.

Şi-a dat ochii peste cap.

-Ceea ce vrei să spui este că sunt dependent să îi ajut pe oameni ?

Pur şi simplu am dat din cap.El a chicotit.

-Cred că voi trăi cu aceasta.

-Poate ar trebui să iei un tratament.Există clinici pentru aşa ceva.

Eu, spunându-i aşa ceva...a fost o lovitură.

-Oh, bine Elena. Ai dreptate. Am o problemă pe care nu o pot aborda,atunci lasă-mă dracu în pace.

M-am uitat la el cum şi-a înclinat într-o parte capul şi s-a apropiat uşor de mine.Nu mă aşteptam să vină atât de aproape,inconştientă mi-am apăsat spatele de zid, inima mea începând să bată un pic mai repede.Nu înţelegeam ce se întâmplă urma să am o altă criză sau era doar reacţia la apropierea lui.

S-a oprit la un pas, şi am simţit respiraţia lui rece pe faţa mea cutremurându-mă.

-Elena, a început el încet.Nu contează ce spui. Sunt aici pe termen lung.Nu poţi face nimic în legătură cu asta.A ridicat mâna şi degetele lui se plimbau uşurel înainte şi înapoi de-a lungul maxilarului meu.O senzaţie de arsură a urmat mişcarea.

-Sincer, nu am planificat să îşi spun nimic.Adică m-am gândit la o zi în care să îţi spun ce simt,dar...a ridicat din umeri. Nu există un moment mai perfect decât în prezent.

Dorinţa a apărut în ochii lui , a coborât capul şi şi-a apăsat buzele peste ale mele.Am inhalat aroma şi o durere mi se răspândea printre degete .A zâmbit la contactul buzelor noastre apoi s-a tras înapoi.

-Ne vedem mâine Miss Gilbert.

Am rămas şocată şi confuză văzându-l că pleacă.Mintea mea procesa întrebarea de o mie de ori, ce naiba se întâmplă ?

Acest lucru nu părea real.Se întâmplase prea repede.

Ieri, Damon nu era decât detectivul Salvatore pentru mine. Adică da, am observat că a fost curios în legătură cu afacerea mea, dar nu m-aş fi gândit la el ca la omul care să simtă ceva pentru mine.Astăzi a fost doar...Damon.Nu am avut întâlnire cu el niciodată fără să fie sub pretextul de poliţist.

Şi într-un fel mi-a plăcut.

Corpului meu i-a plăcut cu siguranţă.

M-am aşezat din nou pe pat şi am auzit cum Jenna a intrat în cameră,dar eram prea absorbită în gânduri să îi mai dau atenţie.Ceva m-a înţepat în braţ şi un chiţăit mi-a ieşit printre buze.

M-am uitat la ea şocată, cu ochii mari, şi mi-a întors un zâmbet.

-Nu îţi face griji, dragă. Te va ajuta să dormi.Corpul tău are nevoie de droguri şi e bine să nu observe absenţa lor.

Nu observasem datorită informaţiilor lui Damon. Acum că ea a menţionat, am resimţit greaţa şi tâmplele au început să pulseze.

Pete mici şi întunecate  s-au aşezat pe retină şi pleoapele mi se închideau.

-Asta e, scumpo. Vocea ei ca un ecou suna de departe.A pus mâinile pe umerii mei şi m-a împins înapoi în pat.Încearcă să dormi.

Mi-am păstrat gândul şi treptat, am devenit inconştientă.Voiam să-mi dau seama ce se întâmplă, nu să dorm.Dar indiferent ce Jenna mi-a dat, ştiam ce urmează.

A fost puţin frig până ce capul a atins perna.