Capitolul II

Capitolul II- Ciudat

Stăteam ghemuită lângă Lucas,şi îmi mutam greutatea,chinduindu-mă să păstrez liniştea.

-Jennifer a fost o persoană…bună, zise forţat Monica ştergându-şi lacrimile adunate în colţul buzelor. Era tânără, şi…

Izbucni în sughiţuri de plâns, şi incapabilă să continuie îşi lipi capul de pieptul lui Dixon.

Directorul făcu o grimasă şi încordă uşor expresia feţei.Vocile se întretăiau din nou,amintindu-mi de vacarmul de la petrecere.

-Puţină linişte vă rog, adăugă cu înverşunare Michael, vâzând privirea plină de reproş a Monicăi şi a domnului director, transformată mai degraba în nedumerire.

-Ce rahat ! se auzi Wayne. Să îţi bagi ceva în festivitate,omule. Nu primim nimic de băut?căci tipei i-ar fi plăcut. Adevărul e că era o mică târfă moartă după…

Luke se ridică în linişte şi sări. O mişcare lipsită de coordonare,dar sări deasupra lui Wayne şi îi cără un set de pumni şi picioare, a căror furie era sesizabilă în gesturile lui violente,şi ca urmare câteva ţipete de groază sau ovaţionări.

-Nu,Luke, nu! l-am zmucit repede.

-Ce e dragă, Giul ? Te interesează aşa mult de Jennifer după ce iubitul tău i-a pus-o ?

Pe faţa lui desfigurată de furie apăru un zâmbet batjocoritor.Asta,presupun că l-a incitat pe Luke atât de tare încât loviturile şi-au mărit intensitatea.Atunci toate fragmentele de conversaţii ce se  purtau printre capetele îndepărtate ale elevilor au încetat să se mai desfăşoare, atenţia lor îndreptându-se asupra noastră.

-Lucas! am ţipat. Nu merită.Nu merită!Lucas,te rog opreşte-te. l-am implorat în timp ce Dixon, Michael şi alţi doi tipi eşuau în încercarea de a-i despărţi.

-În biroul meu acum, James şi Morell !!!

·

-Nu mă interesează James! va trebui să îţi aduci familia din New York, aici nu te comporţi după cum vrei.Dacă nu te adaptezi standardelor zbori,băiatule! Zbori! Ai înţeles?

-Da, Domnule.

-În măta,prostule.Ai auzit?Din cauza ta m-au dat afară. Wayne îmi aruncă o privire peste umăr. Pa, iubito. Nu uita să mă suni în caz că ai chef cumva să...

L-am ţinut strâns de mână pe Lucas suprimându-i nevoia să îl lovească din nou.

-Domnişoară Sawyer...poate sunteţi tulburată ?! unele întâmplari pot avea influenţă asupra noastră.Ceea ce s-a întâmplat în locuinţa ta de pe plajă a fost destul de grav.

-Mă deranjează remarca, domnule, Grimbsey.am răspuns serioasă, ba mai degrabă încruntată. Apoi m-am adresat către Luke : ar trebui să plec, să îi poţi explica.

-Lucrarea ta la limba şi literatura engleză... continuă directorul.Ai luat F.

Mi-am dat ochii peste cap.

-F. me! După un chip ridicol,mi-am dat seama de greşeală.Mă scuzaţi.Fiindcă ştiam că replica sunase nepoliticos şi oricât de mult s-ar mai fi implicat şi Lucas, tot eu eram cea târâtă prin rahat.

-Nu e nimic.Eşti supusă unui volum mare de stres.

Am aprobat.Mi-am făcut loc pe lângă mobilă şi hârtiile din birou şi am ieşit deranjată de aroganţa directorului.

·

Am aruncat lucrarea în toaletă căci scrisul tremurat din care reieşea  nesiguranţa mă enerva la culme.Şi mi-am sprijinit coatele de chiuvetă încercând să mă calmez.Urma o lungă tăcere până ce am auzit cum cineva trăgea de uşă.

-Cine e acolo ?

Şi am avut o presimţire.Ceva,ceva-oricât de groaznic era acel ceva- se afla acolo.

-Bună,micuţă Giulia.

Şi uşa se izbi de perete.

Mi se părea o idee bună,ceea ce  mi se contura în minte.Nu atât fuga,cât retragerea. Mi-am lins buzele şi am simţit sarea de transpiraţie şi de lacrimi.Şi groaza paralizantă mă învălui cum femeia,îmbrăcată în negru păşi înăuntru.

Se aplecă în faţă şi îşi puse mâinile albe,elegant, pe umărul meu.

-Eşti Giul, nu?

-Eu...hm...da.

Se lăsă,de această dată pe spate împreunându-şi mâinile.

-Tu! Mi-ai omorât nepoata.

-Rahat,am şoptit. Mă privi cu reproş. Mă scuzaţi,doar că e al naibii de amuzant. Cum să ziceţi aşa ceva?

Mi-am amintit atunci,datorită fiorului rece cum îşi atrag animalele prada.Sub ochii mei dilataţi de groază trăsăturile femeii căpătară alte proporţii.

·

Mi-am luat încetişor mâinile din cap şi mi-am frecat ochii. Nu reuşisem să dorm, decât după ce îl sunasem pe Dixon. El şi Lucas au fost alături de mine toată noaptea. Aşa că m-am ridicat şi am continuat să împachetez.

-Pleci, drăguţo?

-Am încercat să îţi spun.Plec, Luke. Şi nu mă mai întorc.

El râse amar.

-Ştiu.

Am fost şocată în ultimele clipe. Mă temeam ca nu cumva de niciunde să apară gheare care să mă înşface.

-Cianură, icni el apropiindu-se de mine.Jennifer a murit otrăvită cu cianură.

Din ochii lui ţâşniră vâlvătăi roşiatice, şi începu să sâsâie , aruncându-mă pe podea.

-Luukee!

·

M-am trezit din cauza tresăririi panicate.

-Eşti bine ?

-Chris ?

-Nu, gemu el. Sunt Luke. Bine ai revenit.

Se ridică şi mă îmbrăţişă.

-Te iubesc.

-Oh,Doamne, am şoptit înlănţuindu-i degetele cu ale mele. Suntem prieteni de atâta timp, şi eu te iubesc,şi nu vreau să plec.Dar trebuie.

- Nu înţelegi.Te iubesc, Giulia.Am ţinut asta în suflet mult timp. Te iubesc,sunt îndrăgostit de tine.

M-am tras înapoi şi am zbierat  sigură că voi fi victima unui atac de panică.

·

Cyanide Ville se conturează ameninţător asemeni unei fortăreţe.Tind să cred fie că a fost un blestem,fie că am ajuns aici din întâmplare.Însă nu aş pune rămăşag pe niciuna. Numele meu e Giulia Sawyer. Dă-mi voie să te întreb ceva. Crezi în tine ? Dar în creaturile nopţii lacome de sânge proaspăt? Aici, cele mai întunecate temeri ajung să se adeverească. Te rog, nu rămâne pe afară la căderea întunericului. Ei,bine, aveam să aflu asta mai târziu.

Bărbatul se aşeză în faţa mea imobilizându-mă. Am scăpat geamantanul jos, la fulgerarea privirii lui.

-Bună. Tu eşti nouă,iar eu sunt lihnit.De ce pierzi timpul pe străzi la o oră ca asta,mititico ?

-Du-te dracului, alcoolic nebun!

-Numeşte-mă...Ei bine,poate nu ar trebui să mă numeşti în niciun fel.  Bun venit în Cyanide Ville. Ai ceva pentru mine ? Oh,desigur.Nişte sânge, ce pulsează haotic, îl simt şi îl vreau.